„Năvodari, oraș verde!”. Reluăm campania de plantări de copaci în orașul Năvodari

0
1437

Primăria Orașului Năvodari va relua, începând de săptămâna viitoare, campania de plantări de copaci în orașul Năvodari.

În primă etapă, Primăria Orașului Năvodari va planta arborii acolo unde există sistem de irigaţii şi surse de apă în apropiere pentru a putea asigura viabilitatea materialului sădit. În acelaşi timp, vom furniza puieții, arborii și materialul dendrologic asociațiilor de proprietari care ne-au făcut solicitare în acest sens, cu condiția ca asociațiile să își asume îngrijirea lor.

Mă bucură faptul că invitația noastră a avut ecou în rândul cetățenilor și asociațiilor de proprietari, care și-au manifestat interesul de a participa la campania Primăriei din această toamnă. Este vorba despre un parteneriat bazat pe încredere și responsabilitate. Astfel, ne-ar fi mult mai ușor să menținem spațiile verzi și copacii în condiții bune pentru a nu cheltui în zadar anual alți și alți bani pentru înlocuirea sau întreținerea lor. Vă aştept alături de noi să facem un Năvodari, oraş verde!”, a transmis primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, pe pagina sa de Facebook.