Măsuri dispuse în urma incendiului la Bl. 14 Sud. Primarul Florin Chelaru: Alături de domnul prefect Silviu Coșa am făcut o primă evaluare a situației

0
1161

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, alături de viceprimarul Costel-Aurelian Dumitrașcu, s-a întâlnit astăzi cu prefectul Silviu Coșa la locul incendiului izbucnit joi, 5 mai. Florin Chelaru a anunțat măsurile dispuse în urma incendiului la Bl. 14 Sud, din Str. Panseluțelor:

”Alături de domnul prefect Silviu Coșa am făcut o primă evaluare a situației. Echipele de criminaliști efectuează cercetări în apartamentele afectate pentru a constata cauza incendiului. Reprezentanții ISU Dobrogea merg cu proprietarii în fiecare locuință pentru a face o constatare și a evalua pagubele. Echipele de la Distrigaz și Enel vor sosi astăzi pentru a efectua verificări la instalațiile de gaze și electricitate în blocul afectat de incendiu. Încercăm să reluăm cât mai repede alimentarea cu utilități a apartamentelor care nu au fost afectate. Polaris și angajați ai Primăriei sunt pregătiți pentru a ajuta locatarii la evacuarea bunurilor arse din locuințe. În funcție de expertizele tehnice, vom căuta soluții legale pentru a ajuta locatarii să își reabiliteze locuințele afectate. Colegii de la Asistență Socială sunt pregătiți să ofere ajutor (cazare, alimente, obiecte de igienă, articole de vestimentație etc) tuturor persoanelor afectate care ne solicită sprijinul – telefon 0768.212.644 (Dna Daniela Chiru)”, a anunțat primarul Florin Chelaru, pe pagina sa de Facebook.

În această dimineață, echipa Direcției Asistență Socială a primit solicitări din partea a patru familii pentru cazarea temporară în blocurile de pe Str. Mării.  În total, 14 persoane vor primi de astăzi cazare temporară în spațiile puse la dispoziție de Primăria Năvodari. Mai multe informații sunt disponibile în articolul: Măsuri de sprijin în urma incendiului de la Bl. 14Sud. 14 persoane au solicitat cazare în spațiile puse la dispoziție de Primăria Orașului Năvodari

16 locuințe la mansardă și tot atâtea la etajul 4 au fost afectate în urma incendiului izbucnit, joi, la mansarda Bl.14 Sud din Str. Panseluțelor.