Marș ”verde” la Năvodari. Primarul Florin Chelaru: Tinerii sunt vocea care trebuie auzită

0
630

Primăria Orașului Năvodari și Liceul Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” Năvodari au organizat luni, 19 februarie 2024, un marș ”verde” privind conștientizarea importanței colectării selective a deșeurilor. Alături de primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, la acțiunea de informare au participat aproximativ 60 de elevi și cadre didactice, precum și tineri voluntari-studenți, angajați ai instituției publice și ai operatorului de salubrizare.

Echipați cu veste și pancarte confecționate din materiale reciclabile, elevii au străbătut orașul atrăgând atenția cetățenilor asupra problemelor de mediu și impactul refuzului populației de a colecta selectiv deșeurile. Sub sloganul ”NĂVODARI, ORAȘ VERDE”, tinerii au împărțit flyere despre importanța reciclării deșeurilor și regulile de colectare selectivă, cerând năvodărenilor să fie implicați și responsabili.

”M-a bucurat enorm entuziasmul și implicarea liceenilor de la noi din oraș și trebuie ca toată lumea să înțeleagă faptul că problema colectării selective nu mai este doar o poveste, ci o obligație și o responsabilitate enormă ale întregii comunități, care din păcate ne costă anual peste 1,6 milioane de lei. Orice ambalaj reciclat, fiecare năvodărean care înțelege și respectă principiile colectării selective înseamnă, în primul rând, un oraș mai curat și mai multe fonduri la bugetul local pentru alte investiții. Vom continua acțiunile de responsabilizare, tot împreună cu elevii, deoarece ei sunt vocea care trebuie auzită, fiindcă într-un final vorbim despre viitorul lor”, a declarat primarul Florin Chelaru.

”Există o dorință mare din partea tinerilor noștri de a face ceva concret în privința susținerii unei atitudini ”verzi”. Mai mult, se poate spune că s-a creat o viziune în acest sens, viziune pe care școala noastră și-a însușit-o cu succes, în mod autentic. Liceul nostru are experiență în ceea ce privește activitățile de ecologizare, reciclare selectivă sau sustenabilitatea în diferite forme: fie că vorbim de materiale informative, filme de prezentare, experiențele de neegalat ale activităților din cadrul programului mondial pentru managementul mediului – ECO-ȘCOALA, din care Liceul Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” face parte începând cu anul 2022”, a declarat doamna profesor Bulgariu Alina, ce și-a format o echipă entuziastă din zeci de tineri edeleni și doamnele profesoare: Cristina Vasile, Arşaluis–Luiza Rîpeanu, Alina Fevga, Laura Sarchizian, Nenciu Daniela, Marina Ştefănuţ, Anca Ştefanopol, Lăcrămioara  Zăbavă, Firică Adriana, Alina Oprean.

Marșul ”NĂVODARI, ORAȘ VERDE” face parte din campania de informare și conștientizare a importanței colectării selective a deșeurilor derulată de Primăria Orașului Năvodari, împreună cu Liceul Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” Năvodari și Polaris Mediu SRL.

Vezi și ”Reciclarea și colectarea selectivă începe cu fiecare dintre noi. REGULI de care trebuie să ținem cont