Mărim suprafața de spațiu verde per cap de locuitor

0
1219

Responsabilii din primărie, alături de domnul primar Chelaru Florin, depun eforturi continue pentru a mări suprafața de spațiu verde a orașului nostru.

Considerăm o prioritate mărirea suprafeței de spațiu verde per cap de locuitor daorită avantajelor multiple:
– împiedicarea supraîncălzirii zonelor în care există suprafețe întinse de beton și asfalt;
– micșorarea intensității zgomotelor;
– reglarea umidității aerului;
– atenuarea acțiunii dinamicii vântului;
– contribuirea activă la purificarea aerului.
Astfel de astăzi s-au demarat procedurile de plantare de copaci tineri pe străzile Rândunelelor, Mării, Constanței și Albinelor în casetele din trotuar, pentru crearea unui cadru ambiental sănătos și plăcut cetățenilor din orașul nostru.
Tipurile de copaci sunt: Acer Platanoides – Crimson King (35 buc), Acer rubrum (12 buc), Liquidambar styraciflua (25 buc), în fapt arțari cu frunze de diferite culori și tei (20 buc) cu înălțimi între 2,5-3 m , dar și 15 Juniperus cu înălțimi de 40-80cm.
Copacii ornamentali au fost livrați cu baloți de pământ iar pentru plantare s-au săpat gropi cu un volum mai mare cu 30% decât balotul copacului, s-a adăugat îngrășământ și s-a tasat pământul în jurul balotului pentru a colecta și păstra apa la rădăcina copacului.
Totodată la fiecare dintre copacii plantați vom monta “tutori” care au rolul de protecție dar și de menținere în poziție verticală a trunchiului.