Începerea anului școlar serbată și la Centrul de Zi pentru Copii

0
1209

Clopoțelul a sunat! Vacanța s-a terminat!

Centrul de Zi pentru Copii urează tuturor școlarilor

Succes în noul an, cu rezultate deosebite și roade bogate!

 

Clopoțelul a sunat și pentru toți beneficiarii Centrului de Zi pentru Copii! Aceștia au fost întâmpinați cu brațele deschise, urări și mici atenții personalizate, adecvate nevoilor și vârstei.

Personalul Centrului a fost însoțit de părintele Mihai Bretea de la Parohia Sf. Nicolae, la mica festivitate de deschidere a noului an școlar, binecuvântând atât copiii, parcursul educațional cât și întreaga lor dezvoltare umană. Copiii au rostit rugăciuni pentru deschiderea minții, pricepere, înțelegere și înțelepciune, pășind, astfel, cu dreptul, în noul an școlar.

Chiar dacă porțile școlilor au fost închise pe durata vacanței de vară, în cadrul Centrul de Zi pentru Copii, s-au derulat în continuare activități care au sprijinit beneficiarii în evoluția lor. Pentru aceasta, s-au menținut serviciile de consiliere psihologică, logopedie, activități socio-educative. Educația nonformală și-a creionat tematica în spiritul vacanței, fiind concepute în acest sens: Jocurile vacanței, Călătorii prin lume, Colțul de lectură, Ateliere recreative etc., Caruselul Cunostințelor de Matematică și Limbă Română.

Deasemenea, Centrul de Zi pentru Copii a funcționat pe durata vacanței de vară la capacitate maximă și pentru acei copii ce nu au reușit să finalizeze cu brio anul școlar 2017-2018. Special pentru acești copii, a fost creat un program diversificat de Recuperare Școlară, unde s-a lucrat intens. Fie că vorbim de corigențe, repetenție sau rămânere în urmă la învățătură, beneficiarii au fost, zilnic, ajutați să depășească impasul în care se aflau.

Începând din 11.09.2018, porțile Centrului se deschid începând cu ora 9:00 pentru beneficiarii de ciclu gimnazial, iar începând cu orele 12:00 pentru cei de ciclu primar, diferența față de anul școlar precedent constând și în servirea unei mese calde la prânz, în funcție de numărul de ore petrecute în Centru, mulțumită domnului primar Chelaru Florin și Consiliului Local Năvodari.