HG nr. 570/21.07.2020 pentru modificarea și completarea Anexelor 2 și 3 la HG nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

0
983

HOTĂRÂRE nr. 570 din 21 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

 

EMITENT: Guvernul

PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 641 din 21 iulie 2020

Data Intrarii in vigoare: 21 Iulie 2020

având în vedere prevederile art. 7, 8, 11 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ART. I

Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 16 iulie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:

ART. 1^1

Se poate institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.”

2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: ”

ART. 2

Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 şi 1^1 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.”

 

ART. II

Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 16 iulie 2020, se completează după cum urmează:

1. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins: ”

ART. 2^1

Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.”

2. La articolul 10, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:

„(7^1) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 2^1 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.”