Depozitul de deșeuri toxice de la Năvodari, blocat. Tribunalul Constanța a decis suspendarea provizorie a sentinței din 2009

0
1160
distante

distanteVeste bună pentru cetățenii orașului Năvodari! Magistrații Tribunalului Constanța au decis azi suspendarea provizorie a executării sentinței nr.759/2009, sentință rămasă definitivă și irevocabilă printr-o decizie a Curții de Apel și prin care primarul Nicolae Matei era obligat să emită autorizația de construire a depozitului de deșeuri toxice către SC Ecological Center S.A.

Cererea de suspendare provizorie a fost formulată de către avocatul Primăriei Năvodari în contextul în care pe rolul instanței se află și cererea de suspendare și de revizuire a sentinței 759/2009, introdusă după decizia controversată din 17 martie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Primul termen la care se va judeca suspendarea și revizuirea internă, care fac obiectul dosarului nr. 2756/118/2015, este 9 iunie, dar până atunci, magistrații Tribunalului au decis, la solicitarea Primăriei Năvodari, că se impune suspendarea provizorie a executării hotărârii din anul 2009.

Decizia de azi a Tribunalului este definitivă.

Reamintim că și Ministerul Afacerilor Externe, prin adresa din 5 mai 2015, ne informa că Agentul Guvernamental va solicita revizuirea externă, adică revizuirea hotărârii CEDO pronunțată în 17 martie, deoarece în cauză au apărut elemente noi, care nu au fost cunoscute de către magistrații europeni în momentul pronunțării sentinței.