Centru de Colectare ajutoare pentru refugiații ucraineni, la Piața Centrală. Primăria Năvodari s-a alăturat campaniei ”AJUT UCRAINA”, inițiată de Crucea Roșie

0
2340

Orașul Năvodari este solidar cu refugiații ucraineni și răspunde prompt cu măsuri de sprijin. Începând de luni, 28 februarie, Primăria Năvodari a deschis un punct de colectare ajutoare pentru refugiații ucraineni la Piața Centrală din oraș și se organizează pentru creșterea capacității de cazare și transport a familiilor sosite din zona de război.

Donațiile colectate au fost semnificative chiar din prima zi, constând în alimente neperisabile, articole de igienă personală, pături, saci de dormit etc. Acestea vor fi distribuite în funcție de necesarul identificat, fie prin intermediul Crucii Roșii direct în Ucraina, fie la nivel local, către refugiații aflați în staționare în orașul nostru.

După prima zi a campaniei, au venit alături de noi peste 20 de persoane care și-au manifestat disponibilitatea de a sprijini autoritățile în acest demers. La momentul de față, au fost  înregistrate 12 oferte de cazare, 3 oferte de translator, precum și oferte de transport ori voluntariat general.

Conducerea Primăriei Năvodari salută implicarea, mobilizarea și suportul excepțional pe care năvodărenii le arată. Ne-am alăturat campaniei „AJUT UCRAINA” inițiată de Crucea Roșie Filiala Constanța în derularea unor acțiuni umanitare menite să sprijine persoanele afectate de conflictul armat din Ucraina.

Orice ajutor sau suport din partea societății civile năvodărene, în gestionarea crizei umanitare din Ucraina, este binevenit în continuare!

Primăria Orașului Năvodari se află în contact direct cu Ministerul Afacerilor Interne pentru amenajarea unor spații aparținând autorităților locale în vederea preluării în regim de urgență a unor fluxuri mari de refugiați, dacă situația o va impune.

Pentru o gestionare eficientă a situației la nivel local, toți cei care pot oferi spații de cazare, transport și traducere sunt rugați să sune în continuare la numărul de telefon 0785.294.067 (luni-vineri, între orele 08.00-18.00) și vor fi contactați în cazul în care situația o va impune.

Citește și Ședință de urgență la Primăria Orașului Năvodari pe tema măsurilor necesare pentru ajutorarea refugiaților ucraineni