ANUNȚ pentru unitățile de alimentație publică din orașul Năvodari. Programul european ”Tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde”

0
1347

La solicitarea Instituției Prefectului Constanța, Primăria Orașului Năvodari actualizează lista unităților de alimentație publică (cantine-restaurant, bufete sau orice alte tipuri de unități care comerializează masă caldă), care doresc să devină unități afiliate în programul european pentru mese calde, conform OUG nr. 115/2020.

Agenții economici interesați se vor adresa Direcției Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Năvodari pentru a fi luate în evidență, la adresa de e-mail: asistentasociala@primaria-navodari.ro! Vă rugăm să precizați în mail-ul transmis următoarele date ale societății comerciale: denumire, locație/adresă, număr de telefon.

Noile liste cu unitățile de alimentație publică vor fi comunicate Instituției Prefectului Constanța, în vederea derulării programului Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde, oferite prin Programul Operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate“ (POAD).

129 de persoane din orașul Năvodari, în vârstă de peste 75 de ani și care au venituri la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari (800 lei) sunt beneficiari ai programului social finanțat din Fondul de Ajutor European, conform listelor nominale transmise de Ministerul Fondurilor Europene.