A inceput distribuirea alimentelor de la U.E în Năvodari

0
1453
pachete Ue

pachete UeLa Năvodari, a început distribuirea pachetelor cu alimente de bază de la Uniunea European. Alimentele vor fi împărţite până vineri, 22 iulie, la cele două puncte de distribuție din oraș. Ajutoarele vor putea fi ridicate doar pe baza buletinului de identitate.

Produsele acordate sunt alimente de bază, precum făină, ulei, mălai, zahăr, conserve de carne de porc și vită, pate de ficat și paste făinoase. Ajutorul reprezintă o mană cerească pentru mulți năvodăreni cu venituri modeste. Așa că, în doar câteva ore, peste 200 de persoane au venit să își ridice cutiile cu alimente.

Persoanele care beneficiază de pachetele cu alimente le pot ridica până vineri, 22 iulie, de la cele două puncte de distribuție din orașul Năvodari. Unul dintre ele este la sediul S.C. Termica Distribuție Năvodari, de pe strada Dobrogei, iar al doilea pe strada Sănătății nr. 3, la Direcția de Asistență Socială. Distribuția se va face în intervalele: luni–miercuri: între orele 09.00– 12.00 și 12.30–15.00; joi: între orele 09.00–12.00 și 12.30–17.00; vineri: între orele 09.00–11.00. Totodată, cei care doresc să-și depună dosarul se pot adresa Direcției Asistență Socială Năvodari, pe strada Sănătății numărul 3.

VEZI VIDEO