Fonduri UE. Cardurile pentru mese calde au fost încărcate cu suma totală de 720 de lei

0
1653

Primăria Orașului Năvodari anunță beneficiarii programului european pentru mese calde că tichetele sociale pe suport electronic au fost încărcate cu sumele de bani aferente lunilor septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.

Alimentarea cardurilor pentru mese calde are loc la finalul perioadei de distribuire a acestora la nivelul întregii țări. În orașul Năvodari, beneficiarii programului social pentru mese calde au primit cardurile încă din luna noiembrie, conform listelor transmise de Ministerul Fondurilor Europene.

În continuare, tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde vor fi alimentate lunar cu suma de 180 de lei, banii fiind virați de Ministerul Fondurilor Europene. Limita valorică/zi este de 40 de lei.

Sumele alocate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data stabilirii eligibilității. De exemplu, cei 180 de lei aferenți lunii septembrie 2020 vor putea fi folosiți până cel târziu 31 august 2021.

Tichetele sociale pe suport electronic pot fi utilizate numai pentru achiziţionarea serviciilor de servire a mesei calde și nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar, conform prevederilor OUG nr. 115/2020.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde sunt oferite prin Programul Operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate“ (POAD), conform OUG nr. 115/2020, și pot fi utilizate la unitățile de alimentație publică afiliate în programul european pentru mese calde.

Aici puteți consulta ”Lista unităților de alimentație publică unde pot fi utilizate cardurile pentru mese calde”.