1 Octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Mesaje de suflet pentru seniorii din Năvodari

0
1711

Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, locuitorii orașului Năvodari au fost primii care le-au urat seniorilor cele mai bune gânduri. Acestea au fost așternute, încă de la primele ore ale dimineții, pe un panou special amplasat în spațiul de acces de la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcției Asistență Socială.

Tot în această zi de sărbătoare, copiii din cadrul Centrului de Zi le-au oferit seniorilor tablouri lucrate manual și personalizate cu mesaje de apreciere. Beneficiarii Centrului de Zi pentru Persoane în Vârstă prezenți la activitatea intergenerațională de astăzi au primit cu mari emoții și nespusă bucurie gestul sincer al copiilor.

Tuturor seniorilor din comunitatea noastră le urăm La Mulți Ani cu sănătate! Primăria Orașului Năvodari continuă să fie alături de vârstnicii săi!