9 C
Navodari, ro
11:14 / duminică, 26 martie 2017

Navodari – scurt istoric
Realizat de prof. dr. Stelian Dumitrescu

Situat in apropierea Marii Negre, a arterei navigabile Poarta Alba – Midia Navodari si intre lacurile Tasaul si Siutghiol, Navodari-ul a fost si este influentat in mare parte de mediul acvatic. Nu intamplator cele mai vechi urme de existenta umana, pana in prezent au fost descoperite la Mamaia Sat si Peninsula. Ele dateaza de circa 120.000 ani, mai exact din paleoliticul mijlociu, fiind cele mai vechi din Dobrogea. Cercetarile sistematice din perioada 1999 – 2003 de pe insula “La Ostrov” din lacul Tasaul, au scos la iveala o asezare eneolitica, cea mai importanta de acest fel de pe litoralul nostrum al Marii Negre.
Pe raza orasului Navodari au mai fost semnalare, dar insuffcient cercetate pana in prezent urme de existenta umana datand din perioadele: greaca, romana, romano-bizantina.
Urmeaza o perioada cand zona noastra a fost influentata de cetatea sau portul Zanaoarda, un toponim mai putin obisnuit, care apare in harti din evul mediu la nord de Constanta, fiind localizata, dupa unii autori, la Capul Midia.
Instaurarea stapanirii otomane in Dobrogea s-a produs in timp si pe etape, incepand prin 1419-1420 si terminand in 1484 prin cucerirea cetatilor Chilia si Cetatea Alba. Aceasta a avut ca urmare luarea mai multor masuri, printre care masive colonizari cu turci si tatari, precum si schimbarea denumirilor oraselor si satelor chiar si in situatii in care populatia crestina era majoritara. Este perioada cand asezarea noastra capata denumirea de Karacoyun (turca kara = negru, neagra in cazul nostru si coyun = oaie). Dupa unele surse denumirea isi are originile in indeletnicirea locuitorilor de a creste oi astrahan (care insa cu timpul si-au degenerat rasa) pe pasunile si in mediul care ofereau conditii bune. Aceeasi denumire avea si balta care se gasea intre mare si sat acoperita acum de lucrarile fostului si actualului canal.
Dupa revenirea Dobrogei la statul roman, in 1878, asezarea isi pastreaza denumirea, dar in grafie romaneasca – Caracoium. Ea figureaza ca facand parte din plasa Kustenge (Constanta), fiind un catun al comunei Cicracci (azi Sibioara). La 1882 (potrivit documentelor de arhiva) existau 46 locuitori (probabil capi de familie n.n.) asezarea avand 55 hectare ce alcatuiau vatra satului impreuna cu islazul, 46 hectare pamant de plantatie si 10 hectare pamant de cultura.
La 1890, suprafata sa era de 119 hectare, unde convietuiau 114 familii cu 506 suflete, formate din romani, bulgari , turci si austrieci avand ca ocupatie de baza pescuitul. Din cele 1900 hectare, 55 erau ocupate de gradini si de vatra satului cu 65 case mici, neordonate si “ingramadite” in partea sudica.
In august 1922, cunoscutul geograf Constantin Bratescu trece pe aici si mentioneaza asezarea ca fiind un sat curat lipovenesc pe care locuitorii il numeau mai pe scurt Carachioi (Satul negru). El remarca strada larga si dreapta cu case umbrite de salcami, baile care existau aproape de fiecare curte. Apa din fantani era salcie, singura cu apa dulce si apreciata de localnici era pe perisipul ce despartea lacul Tasaul de mare. Fantana fiind de mici dimensiuni era folosita pentru ceai (in sat fiind doua ceainarii) iar pentru consum locuitorii aduceau apa in butoaie de la Mamaia.
In 1927, in urma schimbarii denumirilor de sate din Dobrogea veche, asezarea este denumita Navodari, datorita specificului local.
In 1930 isi pastreaza statutul administrativ de sat si apartinea de comuna Ferdinand I (azi Mihail Kogalniceanu) plasa Ovidiu, jud. Constanta si se intindea pe o suprafata de 2060 hectare din care 1300 hectare erau teren arabil. La recensamantul din 1930 Navodari-ul avea 1152 locuitori din care 150 romani, 996 rusi (lipoveni n.n.) si 6 de alte nationalitati. Inainte de recensamantul efectuat in decembrie, in septembrie se trece pentru prima data la denumirile celor 6 strazi existente, denumiri ce vor fi folosite cel mult pana in anii ’40 si anume: strada Carol II-lea, strada Dorobanti, strada Oltului, strada Principesa Elena, strada Europei, strada Printul Mihai.
Fiind recunoscuta comuna in 1932, localitatea cunoaste o evolutie rapida mai ales incepand cu anii ’50 (dupa sistarea primelor incercari de realizare a “canalului” incepute in 1949 si oprite in 1953) cand incepe sa se profileze tot mai mult perspectiva sa industriala. Astfel, in 1954 si 1975 incep constructiile a doua mari obiective industriale care vor influenta evolutia sub toate aspectele a localitatii. Este vorba despre Combinatul de Ingrasaminte Chimice (U.S.A.S. – Uzina de Superfosfati si Acid Sulfuric, denumita apoi Fertilchim) si respectiv Combinatul Petrochimic Midia. In 1957 se termina colectivizarea, in comuna functionand G.A.C. (Gospodaria Agricola Colectiva) “Senca Reazen” cu 177 familii inregistrate in 1959. In iunie 1959, ca urmare a H.C.M. 713, este stabilita portiunea ca plaja pentru comuna, iar in octombrie acelasi an figura ca institutie “Tabara de pionieri si scolari Navodari”, denumita ulterior “Complexul de odihna pentru copii” .
Daca in 1960 existau 3863 locuitori, in 1962 erau 4500, pentru ca in 1966 sa ajunga la 6400, la care se adauga flotantii in numar de circa 1000, plus cei in jur de 500 pe timpul verii. Paralel cu aceasta, dintr-o situatie documentara intocmita la 21 octombrie 1966, reiese ca in tabara de copii, in sezon de vara au venit peste 2000 de elevi.
Dintr-o statistica din 1966 rezulta ca datorita U.S.A.S. –ului si Uzinei de Reparatii a crescut numarul de salariati, astfel ca in Navodari ponderea muncitorilor in industrie era de peste 70%. De altfel, termeni ca ” centru muncitoresc”, “colonie muncitoreasca”, “orasul nou” au fost folositi (cel putin pentru o parte a localitatii) din 1959, 1960 destul de des, atat de populatia locala cat si in adrese inregistrate la primaria de atunci.
Incepand cu 1 iunie 1968, comuna Navodari dobandeste statutul de oras, ca urmare a H.C.M. nr. 1128 din 27 mai 1968.
In perioada 1976 – 1990 se dezvolta complexul industrial si portul Midia , Baza de export animale vii, Santierul Naval Marea Neagra, C.E.T. Midia, Terminalul Petrolier si de Gaze, se realizeaza Canalul Poarta Alba – Midia Navodari, Ecluza Navodari, Fabrica de Zahar si in zona peninsulara, doua ferme avicole cu o capacitate de peste 100.000 capete si incubatoare proprii.
Pe raza orasului functioneaza baze turistice, cele mai mari fiind Popasul Turistic 3, Mamaia cu 5000 de locuri, Complexul Hanul Piratilor cu 2000 locuri, Complexul de Odihna pentru Copii cu 6000 locuri, Tabara Victoria cu 1000 locuri.
Invatamantul era asigurat de trei scoli cu clasele I – VIII, o scoala cu clasele I – IV, patru gradinite, un liceu industrial de chimie.
Pentru cultura existau:Casa de Cultura, Clubul Petromidia, Clubul Fertilchim.